|
Doar câteva ore s-au găsit bilete pentru Gala de Crăciun a Operei Braşov!
 Ca în fiecare an, biletele pentru Gala de Crăciun a Operei Braşov s-au epuizat imediat ce au fost scoase la vânzare, chiar dacă anul acesta este vorba de două spectacole, unul în 20 decembrie şi altul în 21 decembrie. Biletele s-au vândut în câteva ore, ne-a declarat sâmbătă Cornelia Petre, purtător de cuvânt al Operei Braşov. "Mai sunt pentru data de 20 câteva bilete la balcon, câteva mai sunt şi în sală, iar pentru data de 21 s-au epuizat. Este o bucurie şi un rezultat bun al Operei Braşov să-şi vândă biletele în doar câteva ore", a mai precizat Cornelia Petre. Braşovenii vor putea vedea sâmbăta şi duminica aceasta opereta "Liliacul" în două distribuţii diferite, după care urmează ultimul spectacol din acest an, Gala de Crăciun.
Ropote de aplauze
Chiar sâmbăta aceasta, braşovenii au avut parte de o plăcută surpriză cu opereta "Sânge vienez". Dirijorul Dorel Munteanu a fost cel sub a cărui baghetă spectacolul pregătit de soliştii, corul, baletul şi orchestra Operei Braşov au smuls ropote de aplauze publicului braşovean. "Opereta lui Johann Strauss este o comedie savuroasă, cu multă veselie, conflicte rezolvate sau mai puţin rezolvate, dar în final totul iese bine, cupe de şampanie, exact ceea ce ne trebuie pentru a aştepta sărbătorile de Crăciun", a declarat Cornelia Petre, purtător de cuvânt al Operei. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|