|
Peste 150 de artiști vor închide stagiunea Teatrului de Balet Sibiu, în Piața Mare
 Vineri, 18 iulie 2025, de la ora 21:00, în Piața Mare din Sibiu, Teatrul de Balet Sibiu va încheia stagiunea 2024–2025, cu un spectacol în aer liber ce reunește peste 150 de artiști – dansatori, muzicieni, coriști și soliști vocali. Spectacolul, intitulat Gală extraordinară de balet și operă, este construit în jurul unui concept semnat de Ovidiu Dragoman, cu coregrafie de Valentin Barteș și asistență coregrafică din partea Sabrinei Rinaldi.
Programul cuprinde patru creații coregrafice originale, dintre care una este realizată în colaborare cu dansatorii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, lucrări muzicale și coregrafice variate, într-un format care alternează momente de balet, fragmente corale și interpretări solistice. De la Marșul Triumfal din Aida, la Dansurile polovțiene de Borodin, O mio babbino caro de Puccini, Habanera din Carmen, Rapsodia Română de George Enescu sau Meine Lippen, sie küssen so heiß de Lehár, publicul va fi condus printr-un parcurs muzical și vizual atent articulat.
Alături de artiștii Teatrului de Balet Sibiu, pe scenă vor urca și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca (condus de Corneliu Felecan), Orchestra Metropolitană din Cluj-Napoca (cu Claudiu Marius Hontilă, maestru concert), precum și invitați speciali – soprana Anna Stănescu, mezzosoprana Marina Dobrescu și baritonul Sebastian Balaj – care vor interpreta arii celebre din repertoriul liric, sub bagheta dirijorului David Crescenzi.
Accesul publicului la eveniment este gratuit, în limita celor 390 de locuri disponibile pe scaune, care se ocupă în ordinea sosirii. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-08: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2026 - 2027 Pera Națională București a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie 2026, prima parte a stagiunii 2026-2027. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-07: Director nou la Opera Națională Română din Timișoara Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Tim ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|