|
Cristian Mandeal și Daniel Jinga, despre libertate și necesitate în arta dirijorului la Scena Gândirii
 Opera Națională București are plăcerea de a vă invita joi, 3 aprilie 2025, orele 16:00, la o nouă ediție a seriei de conferințe SCENA GÂNDIRII, având ca temă „Arta dirijorului – libertate și necesitate”. Evenimentul îi va avea ca invitați speciali pe maestrul Cristian Mandeal, unul dintre cei mai renumiți dirijori români, și pe maestrul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București.
Moderată de Daniel Nica, coordonatorul progamului SCENA GÂNDIRII, discuția va explora adâncimile și paradoxurile artei dirijorului, care oscilează între creație și coerciție, adică între libertatea viziunii personale și rigorile consacrate ale unei partituri.
Dialogul va parcurge fațetele multiple ale actului dirijoral, de la relația complexă dintre dirijor și partitură până la interacțiunea cu orchestra, un proces în care dirijorul nu este doar un conducător, ci și un catalizator al expresivității colective. În același timp, vor fi abordate provocările contemporane cu care se confruntă această profesie: cum se adaptează un dirijor la noile tendințe ale marii muzici, ce înseamnă să echilibrezi libertatea creativă cu spiritul originar al unei creații muzicale și cum poate fi menținut un dialog viu între tradiție și inovație.
Ca de fiecare dată, dialogul de la Scena Gândirii va fi îmbogățit de momente artistice susținute de artiștii Operei Naționale București, oferind publicului o experiență culturală completă.
Ce este SCENA GÂNDIRII?
SCENA GÂNDIRII înseamnă dialog, cunoaștere și emoție. Această serie de întâlniri lunare aduce în fața publicului cele mai importante personalități intelectuale, artistice și academice ale zilelor noastre. Temele discutate acoperă o multitudine de domenii: de la muzică la literatură, de la filosofie la teatru și istorie. Deşi subiectele de discuţie sunt dintre cele mai diverse, toate au în comun aceeași dorință: de a formula întrebări incitante şi de a oferi răspunsuri relevante la cele mai însemnate provocări ale condiției umane, ale culturii naționale și universale.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-08: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2026 - 2027 Pera Națională București a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie 2026, prima parte a stagiunii 2026-2027. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-07: Director nou la Opera Națională Română din Timișoara Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Tim ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|