|
Spectacol de gală organizat de Opera Națională București cu ocazia Zilei Culturii Naționale
 Opera Națională București celebrează, miercuri, 15 ianuarie 2024, de la ora 19:00, Ziua Culturii Naționale, printr-un spectacol de gală care omagiază spiritualitatea românească ca manifestare triadică de Credință, Artă și Identitate.
Anul acesta, noul ministru al culturii, doamna Natalia Intotero, a ales Opera Națională București pentru un spectacol de gală dedicat valorilor culturale și spirituale românești. În prezența domniei sale, pe scena Operei vor susține recitaluri unii dintre cei mai admirați și apreciați artiști și instrumentiști români, precum marele naist și virtuoz Gheorghe Zamfir, cunoscuta interpretă Paula Seling, celebra soprană la nivel internațional Cristina Păsăroiu, baritonul Ștefan Ignat (excepțional în rolul Oedipe din opera omonimă de George Enescu), violonista și profesoara Simina Croitoru. Alături de orchestra simfonică a instituției-gazdă (aflată sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București), spectacolul va fi completat și întregit prin participarea excepțională a următoarelor ansambluri artistice: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” (dirijat de Anna Ungureanu) și Corul bărbătesc Cantus Domini (dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ștefan).
Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională anuală în România instituită în 2010. Prin legea nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale, cu scopul de a promova activitatea culturală, întreprinderile artistice și meritele academice. Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă și declarată drept Ziua Culturii Naționale, întrucât reprezintă data de naștere a poetului național Mihai Eminescu (1850-1889). Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, iar de la nașterea acestuia se împlinesc 175 de ani în 2025.
În 2025, din programul artistic al Zilei Naționale de 15 ianuarie vor face parte, în primul rând, trei dintre cele mai emblematice (pentru patrimoniul muzical românesc) lucrări simfonice ale marelui compozitor George Enescu: inconfundabila Rapsodie Română nr. 1 (în aranjamentul marelui coregraf Oleg Danovski, întemeietorul școlii românești de balet modern), nemuritoarea Poemă Română (care conține un fragment din vechiul imn regal al României de altădată) și romantica Baladă pentru vioară și orchestră (în interpretarea solistei Simina Croitoru). Programul va fi completat de un recital excepțional al maestrului Gheorghe Zamfir, care va interpreta, la instrumentul pe care l-a consacrat pe plan mondial – naiul – două lucrări fabuloase: Păstorul singuratic si Divertisment folcloric. Pe scena Operei Naționale București vor răsuna, de asemenea, Patru dansuri românești din Altița de Dan Dediu (în aranjamentul coregrafului Gigi Căciuleau), precum și legendarul vals Dulcea și tandra mea fiară al maestrului Eugen Doga (în interpretarea solistei Paula Seling).
Ziua Culturii Naționale este un prilej de reflecție asupra contribuției esențiale pe care cultura o aduce în viața socială și spirituală a țării. În cadrul acestui eveniment, Opera Națională București se angajează să promoveze valorile autentice și să încurajeze dialogul intercultural, consolidând astfel importanța artei și credinței în definirea identității naționale. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie05-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|