|
Inaugurarea Teatrului de Operetă din Bucureşti
 Pe 7 noiembrie 1950 se inaugura Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti (actualul Teatru Naţional de Operetă „Ion Dacian”), cu premiera Vânt de libertate, de Isaac Dunaevski. Cu un sediu demolat în 1986, de regimul Ceauşescu (situat pe Splaiul Independenței), Teatrul de Operetă a funcţionat fără întrerupere până în anul 2005 în clădirea Teatrului Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”. Din cauza incendiului care a afectat grav clădirea Naţionalului bucureştean, spectacolele s-au desfăşurat apoi în sala MAI (Ministerul Afacerilor Interne) timp de doi ani, ulterior revenind în actuala Sală Studio (fosta Sală Mică) a Teatrului Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”, unde au avut loc până în anul 2011, când clădirea celui din urmă a devenit obiectul reparaţiilor capitale. Rămas fără sală de spectacole, Teatrul de Operetă a desfăşurat un amplu turneu naţional. Noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, prima clădire destinată artelor spectacolului muzical construită în România după anul 1989, a fost inaugurată în luna ianuarie 2015, cu musicalul Fantoma de la Operă. Noua clădire este amplasată pe Bulevardul Octavian Goga nr. 1, în imediata apropiere a Bibliotecii Naţionale a României.
Pe 7 noiembrie 1951 avea loc premiera, la Bucureşti, a operetei Ana Lugojana de Filaret Barbu. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|