|
Spectacol aniversar Aida de Giuseppe Verdi - 75 de ani de la spectacolul inaugural al Operei Nationale Romane din Timisoara
 Opera Națională Română din Timișoara vă invită mâine, 27 aprilie 2022, ora: 19.00 la spectacolul aniversar „Aida” de Giuseppe Verdi – 75 de ani de la primul spectacol al instituției (27 aprilie 1947 – 27 aprilie 2022).
Vă rugăm să regăsiți atașat detaliile spectacolului aniversar.
Actul de înființare al Operei Naționale Române din Timișoara este Decretul-Lege nr. 254/30.03.1946 semnat de MS Regele Mihai I al României. Prima directoare a instituției a fost Aca de Barbu (soprană și regizor artistic), iar primul spectacol al Operei din Timișoara a fost opera „Aida” de Giuseppe Verdi, prezentat publicului la data de 27 aprilie 1947.
Pe scenă, în fața publicului și a înaltei asistențe, dar și prin megafoane, afară în Piața Operei, Aca de Barbu adresa miilor de auditori, următoarele cuvinte:
„Iată visul nostru împlinit! Se deschid porțile acestui așezământ de artă lirică pentru a răspândi ca un far luminos arta cântului și a muzicii - citadelă culturală într-o provincie atât de înfrățită cu muzica și poezia. În acest Banat, care prin tradițiile lui este îndreptățit a avea o operă proprie, aici, în țara cântului unde de veacuri răsună melodiile duioase ale doinei românești...”
Distribuția spectacolului aniversar:
Miercuri, 27.04.2022, ora: 19.00
„AIDA” de Giuseppe Verdi
Spectacol de operă în patru acte. Libretul: Antonio Ghislanzoni
Conducerea muzicală: DAVID CRESCENZI (invitat)
Regia artistică: OGNIAN DRAGANOFF
Decoruri: BORIS STOYNOV
Costume: TZVETANKA PETKOVA STOYNOVA
Concert maeştri: OVIDIU RUSU, CORINA MURGU
Maestru de cor: LAURA MARE
Coregrafia: KONSTANTIN KOSTIUKOV
Distribuția:
Regele MARIUS GOȘA
Amneris RAMONA ZAHARIA (invitată)
Aida CELLIA COSTEA (invitată)
Radames TEODOR ILINCĂI (debut)
Ramfis GELU DOBREA
Amonasro ŽELJKO LUČIĆ (invitat)
Mesagerul VASILE BĂDESCU
Marea preoteasă CRINA VEZENTAN
Soliştii baletului: Manuela Ardelean, Alina Mihai, Nanako Imai (debut), Andrea Chiappetta (debut)
Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române din Timişoara.
Regia tehnică: Hellen Ganser
Pregătirea muzicală: Dragoş Zaharescu, Angela Balici, Irina Belea
Sufleor: Eugenia Gyuriș
Spectacol cântat în limba italiană și titrat în limbile română și engleză.
Vârsta recomandată: 10+
Durata spectacolului: 2h, 45 min (2 pauze)
Agenția de bilete a Operei:
Str. Mărășești nr. 2, 300086 Timișoara, telefon informații: 0256201286,
email: bilete@ort.ro, orar zilnic: 11.00-19.00, online: www.ort.ro |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie12-10: Trei spectacole în această săptămână la Opera Iași Opera Națională Română din Iași are trei spectacole în programul acestei săptămâni.
Marți, de la ora 18:30, Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași va găzdui tradiționalul eveniment lunar intitulat Concert la Palat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Marți, ora 22, TVR Cultural prezintă "Ţara Surâsului" Marți, 13 octombrie, ora 22:00, TVR Cultural
Ţara Surâsului
Operetă în 3 acte de Franz Léhar
Libretul: Ludwig Herzer și Fritz Löhner (după o idee de Victor Léon)
Regia artistică: Anda Tăbăcaru
C ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Sub semnul pasiunii și al destinului: „Bal mascat” la Timișoara Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 19:00, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la o reprezentație de excepție a unei capodopere verdiene: „Bal mascat”. O poveste fascinantă despre dragoste interzisă, loialitate, trÄ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|