|
„Văduva veselă”, la final de mai la Brașov
 Sâmbătă, 29 mai 2021, de la ora 18.30, în sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, Opera Brașov vă oferă o foarte îndrăgită operetă: „Văduva veselă” de Franz Lehár. Emoţionanta poveste de dragoste a frumoasei Hanna Glavari şi a locotenentului Danillo a văzut prima dată lumina rampei în anul 1905, la Theater an der Wien. În anul următor se juca la Berlin şi Hanovra, apoi au fost programate reprezentaţii la Londra şi Paris. Acţiunea operetei se petrece în locuri extrem de diverse - de la presupusa ambasadă a statului Pontevedro de la Paris, la celebrul cabaret „Maxim” - prilej ce l-a îndemnat pe compozitorul Franz Lehár să creeze minunate valsuri, să compună melodii nemuritoare precum „Cântecul Viliei”, dansuri pe ritmuri populare şi, bineînţeles, să nu ocolească cel mai spectaculos dans al cabaretelor pariziene – „French Can-Can”-ul. Tânăra şi fermecătoarea Hanna Glavari, căsătorită fără voia sa, din raţiuni de stat, cu un bătrân pontevedrin bogat, rămâne văduvă la o săptămână după nuntă. Locotenentul Danillo, fostul său iubit, îşi găseşte consolarea petrecând în fiecare noapte cu dansatoarele de la „Maxim”. Cei doi îndrăgostiţi încearcă în zadar să îşi ascundă sentimentele pe care le au unul faţă de celălalt. La împăcarea lor contribuie ambasadorul statului Pontevedro şi soţia sa, Valencienne, precum şi amantul secret al acesteia, Camille de Rossillon.
Distribuția:
Hanna Glavari - Anda Pop
Contele Danillo Danilovici - Alexandru Aghenie
Baronul Mirko Zeta - Ștefan Schuller
Valencienne - Nicoleta Chirilă
Camille de Rosillon - Mihai Irimia
Niegus - Lorand Cristian
Raoul de St. Brioche - Dan Ionescu
Vicontele Cascada - Marian Rește
Pritschitsch - Paul Tomescu
Praskowia - Cristina Roșu
Kromow - Claudiu Bugnar
Bogdanowitsch - Florin Grama
Silviane - Mihaela Pleșa
Olga - Mariana Tomescu
Soliști balet: Anamaria Boancă, Dorin Mirea
Grisete: Melania Condoiu, Diana Drăgan, Valentina Mirică, Nicoleta Sasu-Galian, Alexandra Scriminț, Raluca Șut
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. Conducerea muzicală îi aparține maestrului Mircea Holiartoc. Regia artistică a spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Adrian Cristea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Răzvan Mazilu. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea.
Preț bilete: 30 lei – Categorie: Acces general
Biletele pentru spectacolul cu opereta „Văduva veselă” de Fr. Lehár se pun în vânzare de miercuri, 12 mai 2021, atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
În stagiunea 2020 – 2021, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
La evenimentele Operei Brașov, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.
Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie12-10: Trei spectacole în această săptămână la Opera Iași Opera Națională Română din Iași are trei spectacole în programul acestei săptămâni.
Marți, de la ora 18:30, Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași va găzdui tradiționalul eveniment lunar intitulat Concert la Palat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Marți, ora 22, TVR Cultural prezintă "Ţara Surâsului" Marți, 13 octombrie, ora 22:00, TVR Cultural
Ţara Surâsului
Operetă în 3 acte de Franz Léhar
Libretul: Ludwig Herzer și Fritz Löhner (după o idee de Victor Léon)
Regia artistică: Anda Tăbăcaru
C ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-10: Sub semnul pasiunii și al destinului: „Bal mascat” la Timișoara Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 19:00, Opera Națională Română din Timișoara vă invită la o reprezentație de excepție a unei capodopere verdiene: „Bal mascat”. O poveste fascinantă despre dragoste interzisă, loialitate, trÄ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|