|
Diplome de onoare pentru artiştii scenei lirice de la malul mării
 Maeştrii scenei lirice de la malul mării au fost sărbătoriţi, joi seară, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) "Oleg Danovski", evenimentul fiind inclus în cadrul "Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical". Înainte de spectacolul propus de conducerea instituţiei, pentru a marca insolita "săptămână", opera comică "Don Pasquale", de Gaetano Donizetti, consultantul artistic al TNOB, Mircea Tegzeşiu, şi soprana Mădălina Sandu au urcat pe scenă pentru a înmâna diplome de onoare pentru întreaga activitate unor artişti lirici importanţi, care au făcut carieră la malul mării. "Această seară este una cu totul deosebită. Revista VIP, TNOB "Oleg Danovski" şi Ministerul Culturii s-au gândit să-i premieze pe artiştii lirici, care, de-a lungul câtorva decenii, v-au încântat pe dvs., dând viaţă a numeroase roluri în spectacole de operă şi operetă care le-au prezentat nu doar pe această scenă, ci pe întregul litoral", a spus Mircea Tegzeşiu.
Cele 11 diplome au fost dedicate artiştilor: Aida Abagief, Margareta Andriescu, Niculina Cârstea, Veronica Diaconu, Constantin Jurăscu, Radu Popescu, Iuliu Puşcaşu, Romfilia Radu, Iacobina Vlad, Gabriela Popescu Ţigănaşu şi Gabriela Tofănel. Din păcate, mai puţin de jumătate din cei strigaţi au urcat pe scenă să-şi ridice diploma, ceilalţi absentând din motive obiective, vârsta înaintată şi distanţa.
SĂRBĂTOARE CU... "DON PASQUALE" După emoţionantul moment, iubitorii muzicii au fost invitaţi să petreacă în compania celebrului personaj al lui Gaetano Donizetti, bătrânul Don Pasquale, alături de şiretul doctor Malatesta, fermecătoarea şi suava Norina şi îndrăgostitul Ernesto. Ultimele două roluri amintite au fost interpretate cu mai multe emoţii decât celelalte, ele marcând debutul tinerei soprane Smaranda Drăghici, respectiv al tenorului Doru Iftene. Sub bagheta braşoveanului Dorel Munteanu, au mai evoluat pe scenă: Mihnea Lamatic - Don Pasquale, Cătălin Ţoropoc - dr. Malatesta, Laurenţiu Severin - notarul, Bogdan Sandu - majordomul, Daiana Gavrilescu, Mihaela Tănase, Valentin Filip şi Ştefan Filip - servitorii şi micuţul Ştefan Gribinic - un copil |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Musicalul „My Fair Lady” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu „musicalul perfect”, așa cum a fost supranumit „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
Bucurându-se de melodii ajun ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-09: Concert la Palat oferit de Opera Iași Opera Națională Română din Iași programează marți ultimul eveniment al lunii septembrie, Concert la Palat. Reprezentația va avea loc la Palatul Culturii din Iași, cu începere de la ora 18:30.
Spectacolul va fi susținut de s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|