|
"My Fair Lady" la Braşov
 Sâmbătă, 25 iunie şi Duminică, 26 iunie 2011, ora 18.30, Sala Operei din Braşov.
Opera Braşov, Loewe compozitorul, Alain Jay Lerner - libretistul, George Bernard Shaw - autorul piesei "Pygmalion", sunt "elementele" care au "ţesut" spectacolul MY FAIR LADY la Braşov.
Reluat după mai mult de patru ani, la cererea expresă a publicului braşovean, cu adaptarea regizorală aparţinând maestrului Cristian Mihăilescu, după cea semnată de Anda Tăbăcaru, cu noutăţi aduse de scenograful Şerban Iuca, coregraful Dorin Coşeriu şi cu mişcarea scenică pregătită de Iuliei Coşeriu, se naşte un spectacol nou pentru iubitorii acestui musical.
Profesorul Higgins din "My Fair Lady" (interpretat de actorul invitat Dan Cogălniceanu dar şi de tenorul Nicolae Zaharia în cea de-a doua distribuţie) acceptă celibatul pentru a se consacra deplin preocupărilor sale creatoare. El consideră că deprinderea vorbirii corecte este o artă care poate transforma în bine o fiinţă omenească.
În relaţia Eliza - Higgins, nu se găsesc efuziuni sentimentale. Ataşamentul lui Higgins faţă de Eliza, este unul mai puternic decât iubirea adesea trecătoare. Când distrat, când dezlănţuit, metodic, uneori despotic şi brutal, schimbător şi chinuit, Higgins nu este decât omul în plin proces creator. Eliza trece de la revoltă la supunere, de la exasperare la ascultare dar, ca şi lutul sculptorului Pygmalion, materia este uneori rebelă în mâinile artistului, silindu-l la încordare şi efort.
Îl va părăsi Eliza pe Higgins? Se va căsători ea cu Freddy?
Cum rezolvă artiştii Operei Braşov disputele, conflictele, situaţiile comice şi dramatice? Răspunsul îl găsiti, la spectacolele "My Fair Lady" de sâmbătă şi duminică ale sfârşitului de iunie 2011. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-08: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2026 - 2027 Pera Națională București a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie 2026, prima parte a stagiunii 2026-2027. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-07: Director nou la Opera Națională Română din Timișoara Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Tim ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|