|
Opera Brașov, la voi acasă!
 Opera Brașov vă invită online să urmăriți spectacolele noastre! În fiecare sâmbătă, la ora consacrată de spectacol, 18.30, veți găsi disponibilă o înregistrare cu unul dintre spectacolele noastre din repertoriu. Veți putea viziona sau revedea titluri îndrăgite de operă, operetă sau balet și vom fi astfel împreună. Artiștilor și nouă tuturor ne este dor de evenimentele cu care eram obișnuiți, de sala noastră de spectacol, de freamătul publicului care ne urmărea cu fidelitate. Avem speranța că această perioadă de grele încercări va trece repede și ne vom revedea cu toții sănătoși la Opera Brașov!
Seria „Opera, la voi acasă” a fost deschisă săptămâna trecută cu un titlu foarte important de operă din lirica universală – „Il Trovatore” de G. Verdi, iar în această sâmbătă, 28 martie 2020, veți putea urmări spectacolul cu opereta „Liliacul” de J. Strauss, o comedie spumoasă, în regia artistică semnată de Alice Barb.
În distribuţie: Anda Pop – Rosalinda, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Eisenstein, Valentina Mărgăraș - Adela, Mihai Irimia – Alfred, Adrian Mărcan – Falke, Asineta Răducan – Prințul Orlovsky, Ștefan Schuller – Blind, Alina Ichim – Ida, Dan Popescu – Frank, Cristian Dicu – Frosch, Marcel Zănescu – Ivan. Invitată special la Balul Prințului Orlovski: soprana Daniela Vlădescu (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța). „Şoriceii”: Nicoleta Sasu, Valentina Mirică, Melania Condoiu, Miruna Moldoveanu, Dorin Mirea, Adrian Scriminț, Matei Rada. La pupitrul dirijoral se găsește maestrul Traian Ichim, iar regia artistică, versiunea textului, concepţia scenografică, mişcarea scenică și light-design-ul acestui spectacol poartă semnătura lui Alice Barb. Scenografia: Rodica Garștea. Asistent regie: Nermina Damian. Coregrafia „Dansul șoriceilor”: Dorin Coșeriu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov.
Vă dorim vizionare plăcută! |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|