|
Două spectacole savuroase la Opera Craiova
 Publicul din Bănie are ocazia de a urmări în această săptămână două spectacole prezentate de Opera Română Craiova: îndrăgita operetă „Voievodul țiganilor” (joi, 27 februarie, ora 19.00, pe scena Cercului Militar) și Gala Operei Mărțișor (duminică, 1 martie, ora 19.00, la Filarmonica „Oltenia” Craiova).
Paginile muzicale memorabile compuse de Johann Strauss-fiul, povestea de dragoste plină de umor precum și punerea în scenă încântătoare au adus spectacolul de operetă „Voievodul țiganilor” printre favoritele publicului craiovean.
Reprezentația care va avea loc joi, 27 februarie 2020, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar îi va reuni, alături de Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova, pe artiștii Stefan Reichmann (Austria) în rolul Sándor Barinkay, Renata Vari – Saffi, Alessandra Di Giorgio (Serbia) – Czipra, Dan Cornescu – Kálmán Zsupán, Noemi Modra – Arsena, Bogdan Olaru – Ottokar, Ioan Cherata – Graf Peter Homonay, Laurențiu Nicu – Contele Carnero, Mihaela Popa – Mirabella, Ionuț Dumitru – Istvan, Petrișor Efrem – Pali și Romulus Nicolae Cucu – Mihály.
Spectacolul regizat de Arabela Tănase, cu o scenografie semnată de Răsvan Drăgănescu și o coregrafie realizată de Laurențiu Nicu, îl va avea de această dată la conducerea muzicală pe maestrul Dumitru Cârciumaru.
Gala Operei Mărțișor, un spectacol special susținut de Opera Română Craiova pe scena Filarmonicii „Oltenia” Craiova, în data de 1 martie 2020, îi va aduce în fața spectatorilor pe soliștii Renata Vari, Mariana Bulicanu, Noemi Modra, Stefan Reichmann (Austria) și Ioan Cherata, actorii Dan Cornescu și Laurențiu Nicu, alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru. Programul festiv cuprinde îndrăgite arii, duete, valsuri, polci, momente corale și de balet.
Cele două evenimente sunt realizate cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local Municipal. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|