|
"Traviata", final de stagiune la Opera Brașov!
 Sâmbătă, 22 iunie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, închidem stagiunea 2018 - 2019, în mod tradițional, cu capodopera verdiană "Traviata".
Premiera operei "Traviata" a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, pe 6 martie 1853. În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat "Dama cu camelii", roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru "Traviata", cu singura diferență că în lucrarea lirică, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valery. Opera beneficiază de un libret în limba italiană scris de Francesco Maria Piave.
"Încarnarea celei mai absolute femei care a existat vreodată", nota compozitorul Franz Liszt despre personajul principal al operei, Violetta Valery, fragilă, dar înzestrată cu o puternică forță de caracter. "Traviata" descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valery impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Violetta Valery devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: "Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea". Muzica verdiană, scrisă într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. "Când a plecat, m-am înspăimântat de singurătatea în care mă lăsase", scrie Al. Dumas - fiul în "Dama cu camelii". Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.
În distribuție: Ana Maria Donose (Opera Națională Română Iași) - Violetta Valery, Mihai Irimia - Alfredo Germont, Vasile Chișiu (Opera Națională București) - Giorgio Germont, Asineta Răducan - Flora Bervoix, Sonia Hazarian - Annina, Claudiu Bugnar - Gastone, Nicolae Zaharia -
Baronul Douphol, Paul Tomescu - Marchizul d`Obigny, Marian Rește - Dr. Grenvil, Dan Ionescu - Majordomul, Adrian Stănilă - Grădinarul. Soliști balet: Soliști balet: Iulia Coșeriu, Adrian Scriminț. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Nicolae Dohotaru (Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" Chișinău). Regia artistică a spectacolului îi aparține lui Dimitrie Tabacaru. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garştea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Regia tehnică: Marilena Aldea.
Preț bilete: 40 lei - în sală; 30 lei - la balcon lateral |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|