|
"Crai Nou" de Ciprian Porumbescu
 Duminică, 20 ianuarie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, înainte de sărbătoarea Micii Uniri, vă invităm să "gustați" un crâmpei de suflet românesc: opereta "Crai Nou" de Ciprian Porumbescu, pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. Brașovul este indisolubil legat de premiera absolută a acestei lucrări, care a avut loc pe 27 februarie 1882, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi Colegiul Național "Andrei Șaguna"), în regia lui Ioan Bucur Popp. În pregătirea spectacolului au fost folosiți peste șaizeci de artiști amatori și a beneficiat de concursul orchestrei Societăţii Filarmonice din Brașov. Premiera s-a bucurat de un succes extraordinar, de aceea a fost programată încă o reprezentație și a doua zi, pe 28 februarie 1882. Iată ce scria, la acea vreme, "Gazeta Transilvaniei", singurul ziar românesc din Ardeal, despre aceste spectacole: "Cele doue representatiuni ale operetei «Crai Nou», de V. Alecsandri, musica de C. Porumbescu, ce s’au dat’a Sambata si Dumineca sera de catra o societate de diletanti din Brasiovu in sal’a cea mare a Gimnasiului romanu, au avutu unu succesu peste asteptare de bunu".
"Crai Nou" îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Opereta este de fapt o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească. Actuala montare a văzut lumina rampei în luna mai a anului trecut și a fost dedicată aniversării Centenarului Marii Uniri; ea poartă semnătura regizorală a Andei Tabacaru, la pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Leonard Boga (cel care se ocupă și de pregătirea muzicală a Corului Operei Brașov). Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea, iar coregrafia îi aparține Nerminei Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regia tehnică: Dan Antipa.
În distribuție: Maria Petcu-Catrina - Anica, Mădălina Bourceanu - Dochița, Dan Popescu - Moș Corbu, Valentin Marele - Bujor, Mihai Irimia - Leonaș, Nicolae Zaharia - Ispravnicul. Soliști balet: Mihaela Pop, Claudiu Dane. Își dau concursul Orchestra, Coru și Baletul Operei Brașov.
Preț bilete: 35 lei - în sală; 25 lei - la balcon lateral |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|