|
"Don Giovanni marchează nu doar o operă, ci totalitatea unei vieţi culturale"
 În data de 10 octombrie, miercuri, de la ora 18:30, iubitorii de operă sunt invitați la spectacolul Don Giovanni de W.A. Mozart. Regia este semnată de Selmeczi György, care este, totodată, și dirijorul operei.
Regizorul Selmeczi György afirmă:,, Don Giovanni marchează nu doar o operă, ci totalitatea unei vieţi culturale. Europa pornită pe calea secularizării, societatea seculară descoperă în această piesă o confruntare emblematică între sistemul de valori morale şi estetice creştine respectiv libertare. (…) Doar cine se simte suficient de puternic îşi permite să monteze Don Giovanni şi să prezinte publicului larg propria interpretare. (…) Lucrând cu Don Giovanni, omul trăieşte în cercul unei capodopere. Eu mă ocup de această compoziţie perfectă de jumătate de secol, spectacolul de faţă este cel de-al treilea Don Giovanni la care îmi aduc aportul. În anul 1981, la Miskolc, în acele vremuri eroice am fost, ca tânăr dirijor, partener activ al regizorului, ca apoi în 1999 să regizez un spectacol la Budapesta. Este vorba de un spectacol de-a dreptul inspirat, căruia i-am fost deopotrivă regizor şi dirijor. Iar acum suntem în anul 2017. Aproape inimaginabil ca cineva să și petreacă o viaţă întreagă împreună cu această piesă".
Spectacolul este supratitrat în limba română. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
18-10: Tango-ul întâlnește opera la Brașov Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 19.00, Opera Brașov găzduiește, în Sala de pe str. Bisericii Române nr. 51, gala de tango argentinian „Tango Meets Opera”, organizată de Asociația Cluj Tango Orchestra.
Premiera acestui s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
18-10: "Elixirul dragostei" la Teatrul National de Operetă „Poate dragostea să fie creată într-un laborator?” este întrebarea de la care pleacă acest spectacol-experiență, care vă va teleporta într-o lume fascinantă, unde magia, dragostea și tehnologia se întâlnesc. „Elixirul Dragostei” ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
17-10: „Nabucco”, „Don Giovanni”, „Carmen”, pe scena Operei Naționale București, în a doua parte a lunii octombrie Miercuri, 21 octombrie, ora 18:30, publicul este așteptat la „Nabucco” de Giuseppe Verdi, operă emblematică pentru forța dramatică și corală a creației verdiene. Povestea conflictului dintre putere, credință și libertate este susținut ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
15-10: „La Dolce Musica”, recital extraordinar susținut de Opera Brașov la AFI Brașov Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 18.00, Opera Brașov vă invită la AFI Brașov, la recitalul extraordinar „La Dolce Musica” susținut de artiștii noștri, cu prilejul aniversării a șase ani de la înființarea centrului comercial. Vi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|