|
"Crai Nou" de Ciprian Porumbescu, premieră în Anul Centenarului la Opera Brașov
 Vineri, 18 mai 2018, și sâmbătă, 19 mai 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la premiera operetei "Crai Nou" de Ciprian Porumbescu, pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri, eveniment ce stă sub semnul Centenarului Marii Uniri. Brașovul este indisolubil legat de premiera absolută a acestei lucrări, care a avut pe 27 februarie 1882, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi Colegiul Național "Andrei Șaguna"), pe o scenă improvizată. În pregătirea spectacolului au fost folosiți peste șaizeci de artiști amatori, iar rolurile principale ale operetei Crai nou au fost interpretate de: Carolina Lenghel (Anica), Cornelia Roman (Dochiţa), Andrei Bârseanu (Bujor), Vasile Voinea (Leonaş), G. Strâmbu (Ispravnicul), Zosim Butnaru (Moş Corbu). Sufleur a fost Pandele Dima, iar regizor Ioan Bucur Popp. Spectacolul a beneficiat și de concursul orchestrei Societăţii Filarmonice din Brașov. Premiera s-a bucurat de un succes extraordinar, de aceea a fost programată încă o reprezentație și a doua zi, pe 28 februarie 1882. Iată ce scria, la acea vreme, "Gazeta Transilvaniei", singurul ziar românesc din Ardeal, despre aceste spectacole: "Cele doue representatiuni ale operetei «Crai Nou», de V. Alecsandri, musica de C. Porumbescu, ce s’au dat’a Sambata si Dumineca sera de catra o societate de diletanti din Brasiovu in sal’a cea mare a Gimnasiului romanu, au avutu unu succesu peste asteptare de bunu".
"Crai Nou" îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Opereta este de fapt o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească. Montarea actuală de la Opera Brașov poartă semnătura regizorală a Andei Tabacaru, la pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Leonard Boga (cel care s-a ocupat și de pregătirea muzicală a Corului Operei Brașov).
Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea, iar coregrafia îi aparține Nerminei Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Ramona Mezei.
Distribuția:
Nicoleta Chirilă/Maria Petcu-Catrina - Anica
Mădălina Bourceanu/Asineta Răducan - Dochița
Dan Popescu/Marian Rește - Moș Corbu
Alexandru Aghenie/Valentin Marele - Bujor
Liviu Iftene/Mihai Irimia - Leonas
Lorand Cristian/Nicolae Zaharia - Ispravnicul
Soliști balet: Mihaela Pop, Nicoleta Sasu, Claudiu Dane, Dorin Mirea
Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.
Preţ bilete: 30 lei; 20 lei
În stagiunea 2017 - 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|