|
Ioan Holender la Chişinău
 La Chişinău s-a aflat patriarhul artei lirice mondiale, patronul spiritual al Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Republica Moldova, domnul IOAN HOLENDER. Excelenţa Sa este cel mai longeviv manager general al Wiener Staatsoper pe care a condus-o 20 de ani (în prezent fiind consilier strategic al Metropolitan Opera House New York şi al Operei din Tokyo). Ioan Holender, personalitate marcantă cu renume mondial, (deţinătorul Ordinului pentru Arte şi Litere conferită de Franţa în 1999, Ordinului Steaua României în grad de Mare Ofiţer 2001, Crucii de Onoare pentru Ştiinţă şi Artă conferită de preşedintele Austriei 1995, a Medaliei de Aur pentru numeroase servicii aduse oraşului Viena 1998) a vizitat pentru prima data Teatrul liric din Moldova, la invitaţia Directorului general Valeria Şeican. Maestrul a rămas plăcut impresionat şi încîntat de prestanţa trupei basarabene, fapt ce ne dă încredere şi ne ambiţionează în lansarea de noi şi importante proiecte artistice - la o încurajare mai de preţ nici că putea visa TNOB. Prin prezenţa unor astfel de personalităţi în cadrul Festivalului putem vorbi despre rezonanţa mondială a acestei acţiuni importante.
Prezenţa Dlui Ioan Holender la Chişinău a fost posibilă şi graţie susţinerii necondiţionate a Festivalului de către Fundaţia pentru dezvoltarea Republicii Moldova EDELWESS. Ne bucură mult parteneriatul iniţiat cu această instituţie, care a fost posibilă şi graţie deschiderii pentru artă şi frumos manifestată de fondatorul acesteia Domnul Vladimir Plahotniuc.
În data de 10 septembrie 2010, la deschiderea Festivalului Internaţional al vedetelor de Operă şi Balet "Invită Maria Bieşu" Excelenţa Sa Ioan Holender a vorbit despre buna imagine a instituţiei noastre în circuitul cultural internaţional, menţionînd colaborarea de durată care urmează să se realizeze între TNOB - Wiener Staatsoper - Metropolitan Opera New York - Opera Tokyo. De asemenea a mulţumit şcolii de canto şi balet din Republica Moldova pentru două nume care reprezintă Moldova în Staatsoper Viena - Tatiana Lisnic, solistă de operă şi Mihail Sosnovschi, balerin prim-solist.
În data de 11 septembrie Maestrul a binevoit să organizeze audiţii a tinerilor solişti de operă angajaţi ai TNOB, îmbinînd audiţia cu un master curs de canto. Au fost audiaţi Bantea Nicolae, Racoviţă Petru, Ceaichevşciuc Sergiu, Ţîbulco Oleg, Tverdohlib Anastasia, Caradja Valeriu, Timofti Ion, Botnarciuc Alexei, Bulicanu Mariana, Dimitriu Ana, Picireanu Rodica, Radiş Marina, Stoianova Nadejda, Ţurcan Igor, Vlad Galina, Maimescu Iurie.
Maestrul a fost surprins de valoarea nativă a talentului vocal pe care îl au tinerii solişti ai Operei din Chişinău, oferindu-şi sprijinul şi angajamentul de a-i susţine şi promova. Repercusiunile acestui strategic tandem al TNOB şi Teatrul de Operă de la Viena, New-York şi Tokyo vor marca ulterioara evoluţie a politicii repertoriale a TNOB din Moldova.
A fost stabilit un program strategic de valorificare a potenţialului creativ şi artistic al TNOB prin angajamentul Maestrului Ioan Holender de a oferi toată susţinerea în procesul de integrare firească în marea familie lirică mondială. |
Nota actuala: 9.5 (din 2 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-10: Baletul clasic se reîntoarce la Opera din Timișoara! Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 18:00, capodopera baletului romantic „Giselle” de Charles Adolphe Adam.
Spectacolul, desfășurat sub bagheta dirijorului Szabolcs Hermann, ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-10: Stabat Mater la Opera Iași Sala Mare a Operei Naționale Române din Iași va găzdui mâine, de la ora 18:30, o reprezentație deosebită, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini.
Celebra compoziție sacră, care descrie suferința Fecioarei Maria la crucific ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-10: Concert susținut de Ansamblul Violoncellissimo la Opera Iași Opera Națională Română din Iași găzduiește, în această seară, un eveniment muzical special. De la ora 18:30, în Sala Mare, Ansamblul Violoncellissimo susține concertul „Clasic la puterea a treia”. Spectacolul face parte din a opta edi ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|