|
SERBARILE IERNII, o Gala de muzică mexicana
 Duminică, 8 Ianuarie 2017, ora 18:30, sunteți invitații noștri speciali la "Mariachi de Anul Nou", o gală de muzică mexicană de excepție!
Pus în scenă de artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și realizat în parteneriat cu Rotary Club Cluj-Napoca, concertul reprezintă cea de-a XI-a ediție SERBĂRILE IERNII, bine cunoscutul și distinsul eveniment artistic caritabil, realizat anual de membrii clubului Rotary.
O revenire lirică fastuoasă a "La Negra Noche", gala de muzică spaniolă ce a încheiat în focuri de artificii hipnotizante Stagiunea lirică 2015-2016, într-un concert organizat sub clar de lună în Piața Unirii în luna iulie a.c., "Mariachi de Anul Nou" readuce pe scena Operei clujene un spectacol plin de vervă și romantism ce-i are ca protagoniști pe renumiții soliști clujeni Marius Vlad Budoiu, Hector Lopez, Cristian Mogoșan, Geani Brad și Florin Estefan, care ne vor încânta cu ritmurile colorate ale unui repertoriu fermecător de melodii și șlagăre celebre de origine hispanică, precum "Granada", "La Cucaracha", "Bésame mucho", "Mexico lindo", "Solamente Una Vez", "La Paloma", "Júrame". Orchestrația este semnată de Sabin Pautza, Flaviu Mogoșan și Ștefan Novak. Acompaniamentul va fi realizat de Orchestra Operei clujene, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.
Doi soliști instrumentiști vor completa programul serii cu alte lucrări celebre: Marian Bălan va interpreta la chitară Partea a II-a (Adagio) din "Concierto de Aranjuez" de Joaquín Rodrigo, iar violonistul Radu Dunca, împreună cu orchestra Operei, va interpreta pasionantul tango "Por una Cabeza", de Carlon Gardel/ Alfredo Le Pera (Aranjament: John Williams), seara lirică fiind îmbogățită și de momente de dans oferite de dansatorii invitați Kriszta Vălu și Alex Claudiu Lazea.
Fondurile obținute cu ocazia acestei noi ediții "Serbările Iernii" vor fi oferite pentru premierea elevilor cu rezultate deosebite în competițiile naționale și internaționale, selecționați din județul Cluj cu sprijinul Centrului de Excelență Cluj-Napoca, a Câștigătorilor Concursului de eseuri "Școala Ardeleană", precum și pentru viitoarele proiecte caritabile ale Clubului Rotary Cluj-Napoca. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie05-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Weekendul următor este SPECIAL! Reduceri la spectacolele TMA Pentru week-end-ul 3-4 octombrie 2026, Teatrul Muzical Ambasadorii oferă 25% reducere la spectacolele sale. Pentru aceasta, folosiți codul TMA25 la achiziționarea biletelor. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|