|
"Carmen", primul Mărțișor oferit de Opera Brașov
 Opera Brașov deschide Luna Mărțișorului sâmbătă, 5 martie 2016, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, cu opera "Carmen" de G. Bizet. Scrisă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, opera a avut premiera la "Opéra Comique" din Paris, pe 3 martie 1875, însă nu a fost deloc bine primită de către public pentru că etala personaje controversate și încălca numeroasele convenții ale vremii. Bizet s-a stins curând după premieră și nu și-a putut imagina succesul de care s-a bucurat, ulterior, lucrarea sa. Nici o operă nu a atins performanța popularității așa cum a făcut-o "Carmen".
Acțiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei țigănci Carmen. Jose își abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, și dezertează, dar își pierde iubirea lui Carmen în fața fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieții proletare, imoralitatea și fărădelegile descrise, precum și moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. "Carmen" este o poveste plină de pasiune, seducție și trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea "Habanera" până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestrația, precum și pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoțiile și suferința personajelor sale. În distribuție: Carmen Topciu - Carmen, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) - Don José, Adrian Mărcan - Escamillo, Valentina Mărgăraș - Micaela, Dan Popescu - Zuniga, Paul Tomescu - Morales, Lăcrămioara Schuller - Frasquita, Cristina Coatu - Mercedes, Nicolae Zaharia - Dancairo, Claudiu Bugnar - Remendado. Soliști balet: Cristina Rotundu, Iulia Coșeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Adrian Morar de la Cluj-Napoca, iar regia spectacolului este semnată de Cristian Mihăilescu. Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.
Preţ bilete: 30 lei; 20 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-10: Program octombrie 2026, Craiova 3, Gala Elena Teodorini Academy, Ora 13:00
5, Giacomo Puccini, Tosca, Ora 19:00
11, Francesco Cilea, L`Arlesiana, Ora 19:00
17, Josef Bayer, Zâna Păpușilor, Ora 17:00
25, Marius Țeicu, M ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: Celebrul Jordi Savall, pe scena Operei Iași Primul eveniment al lunii octombrie la Opera Națională Română din Iași aduce pe scenă un nume important al muzicii internaționale, Jordi Savall. Celebrul interpret la viola da gamba, compozitor și dirijor spaniol va susține duminică un conc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-10: „Elixirul dragostei” se găsește la… Opera Brașov! Sâmbătă, 10 octombrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Actuala montare de la Opera Brașov a avut premiera la finele lui 2021, în cadrul Festivalul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-09: Să vii la teatru cu cel mic în acest weekend De ce să vii la teatru cu cel mic în acest weekend ?
Pentru că o poveste bună se trăiește altfel atunci când se întâmplă chiar în fața ta.
Cenușăreasa - Vocea Regatului
Sâmbătă, 3 octombrie, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-09: Premiera „Tannhäuser” de Wagner deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, scenografia poartă semnătura lui Dragoș Buhagiar, coregrafia va fi realizată de Violeta Dincă, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|