|
Beatrice Rancea, managerul Operei Iaşi, a obţinut zece la evaluarea Ministerului Culturii
 În urma unei evaluări finale a performanţelor manageriale din perioada 9 mai 2011 - 31 decembrie 2014, realizată de Ministerul Culturii, managerul Operei Naţionale din Iaşi a obţinut nota 10, fiind singurul manager al unei instituţii publice de cultură din ţară care a obţinut acest punctaj, după cum arată datele furnizate pe site-ul Ministerului Culturii.
Evaluarea a fost organizată în baza Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării finale a managementului Operei Naţionale Române din Iaşi, aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2105/2015.
Beatrice Rancea are 53 de ani şi ocupă din anul 2011 până în prezent funcţia de manager al Operei Naţionale din Iaşi. Din anul 1992 este regizor de teatru, coregraf, scenarist, dramaturg, iar din 2008 asistent la Universitatea Naţională de Arte Teatrale şi coregrafie "I.L. Caragiale“ din Bucureşti. La Iaşi a început să fie cunoscută prin rolul de regizor pe care l-a avut din 2010, înainte de aceasta ocupând postul de consilier artistic la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Ion Dacian“ din Bucureşti şi postul de director general al Teatrului Naţional din Constanţa. Începuturile carierei sale au fost în 1980, pe vremea când era prim-solistă la Opera Naţională Bucureşti. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: „Anotimpurile”, de Vivaldi, la Palatul Culturii Iași Opera Națională Română din Iași programează și în această lună o întâlnire în cadrul seriei Concert la Palat. Reprezentația lunii noiembrie găzduită de Palatul Culturii din Iași va avea loc marți, cu începere de la ora 18:30, și v ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: La Boheme de Brașov Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să urmăriți spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite și montate lucrări din istoria muzicii universale.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|