[ Autor Costin Popa ]  După numai două săptămâni, din nou "Silvia", de data aceasta la Opera Română Craiova. Directorul Antoniu Zamfir a încredinţat montarea echipei compuse din András Kurthy (regia), craioveanul Răsvan Drăgănescu (costume, decoruri) şi clujeanul Adrian Mureşan (coregrafia). Spiritul lui Kálmán, antrenul, însufleţirea, crearea atmosferei au fost comandamentele pe care s-a sprijinit regizorul, aducând transpuneri veridice printr-un joc de scenă expresiv şi bune relaţionări între personaje. Mobilitatea lor a conferit dinamism tramei.
În primul act decorurile au fost simple, schematice, atemporale, cu oarecari inspiraţii orientale, iar în cel secund au strălucit - la propriu - prin decoraţiuni aurii şi argintii care, din nou au sugerat bogăţia Orientului, deşi picturile aminteau de culorile din "Perioada aurie" a lui Klimt. Actul ultim a adus imaginea idilică a unei promenade la lumina felinarelor, încheiată în norii primului Război Mondial ce avea să înceapă.
Pentru epoca acţiunii, costumele au fost corespunzător desenate, cu remarci pentru cele ale Silviei, Ceciliei (actul secund) şi ale lui Stázi. (Cititorul va observa ortografierea diferită a unor nume de personaje. Am reprodus-o conform caietelor-program, ce reflectă versiunile traducerii libretului folosite la Timişoara, respectiv Craiova.)
Soprana Renata Vari a fost Silvia, adevărată prinţesă a ceardaşului, cu alură de divă, elegantă, senzuală şi plină de patos. A expus un glas cu timbru cald, rotund, sonor aproape pe întregul ambitus, a cântat cu accente nuanţate şi a format un cuplu artistic bine sudat cu experimentatul tenor Cosmin Marcovici (Edvin), care a frazat poetic şi seducător în autentică manieră a valsării vieneze. Asprimea notelor înalte a venit uneori surprinzător.
Foarte tânăra soprană Noemi Modra a fost Stázi, jucăuşă, şarmantă, cu cânt delicat recomandat de o voce proaspătă şi luminoasă. În plus, s-a arătat o desăvârşită dansatoare, alături de un partener pe măsură, Laurenţiu Nicu (Boni), foarte bun diseur, sonor şi convingător în expunerea prozei. În planul rostirii cu naturaleţe de teatru a replicilor, îi mai remarc pe Edith Mag (Cecilia, cu binevenite reminiscenţe ale trecutului de stea de cabaret), Peter Hercz din Ungaria (Miska), dar şi pe Cosmin Vasilescu, într-o excelentă compoziţie a decrepitului Leopold Maria. În antiteză, Adrian Grădinaru (Arhiducele Ferdinand) sau Dan Cornescu (nostalgicul Feri, destul de uzat vocal).
Spectacolul va avea de câştigat odată cu dinamizarea tuturor dialogurilor şi eliminarea hiatusurilor între unele numere de proză. Accidentalele "bâlbe" (Silvia, Cecilia, Miska) pot fi puse pe seama emoţiilor premierei.
La pupitrul ansamblurilor Operei Române Craiova dirijorul Gheorghe Stanciu a adus experienţa sa în sensul unei idei coerente de spectacol plin de vivacitate, în faţa unei orchestre deseori firave şi, pe alocuri, neatente la fermitatea atacurilor. Micile decalaje (Miska, Feri, Boni, corul de la începutul ultimului act) au fost rezolvate cu promptitudine.
Spre bucuria melomanilor craioveni, mari iubitori ai operetei clasice (oare cine nu e?), "Silvia" de Kálmán şi-a reluat drumul în haine noi. Să fie însoţită în continuare de succesul consfinţit de seara premierei. |